Revista de Management Comparat Internațional (RMCI) este o revistă publicată în limba engleză de Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management, București.
Revista a debutat în anul 2000. Începând cu anul 2008, revista apare cu o frecvenţă de cinci numere pe an.
Revista apare în formă printată și on line, iar toate articolele sunt disponibile pe site-ul revistei, în regim de acces liber.
Prin publicarea acestei reviste, Centrul Național pentru Studii de Management Comparat își propune să realizeze următoarele obiective:
Misiunea RICM este de a contribui la dezvoltarea educației manageriale și unui management aplicat performant în organizațiile din Europa Centrală și de Est.
Noua abordare are în vedere sistemele și tehnicile manageriale moderne utilizate în cadrul organizațiilor competitive la nivel mondial, în special cele din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Asia.
Editor sef:Profesor univ. dr. Marian Năstase
Editor adjunct 1:Lector univ. dr. Ramona Igreț
Editor adjunct 2:Lector univ. dr. Cătălina Radu
Editor adjunct 3:Drd. Ileana Vălimăreanu
Editor adjunct 4:Lector univ. dr. Alexandru Gavrilă
Email:cnesmc@yahoo.com
Tel. redacție:+4 0723637233